Info Dermatologic

Ce înseamnă excizia unei alunițe?

La controlul dermatologic, medicul vă spune că o aluniță ar trebui excizată (adică scoasă din piele), pentru că în interior există indicii că aceasta este activă într-un mod nedorit. Ce înseamnă excizia aluniței? De ce aceasta este prevenție activă împotriva cancerului de piele?

 

 

Medicul dermatolog se uită în aluniță cu dermatoscopul și evaluează în acest timp:

  • simetria părților
  • marginile
  • culoarea
  • diametrul
  • evoluția sau dobândirea unor caracteristici needorite (sângerare sau mâncărime)
  • vasele de sânge din aluniță

 

Dacă ați mai fost în clinică, probabil aveți o hartă a alunițelor de pe suprafața corpului realizată cu ajutorul FotoFinder. Computerul reține harta și semnalează orice modificări.

 

 

Cum se face excizia aluniței?

Dacă medicul dermatolog consideră suspectă alunița, vă face o anestezie locală.

Apoi printr-o tehnică potrivită o va indepărta (în câteva minute).

Proba este trimisă spre laboratorul de anatomie patologică, unde medicul anatomo-patolog o evaluează sub microscop, în medii speciale. Acesta face examenul anatomo-patologic sau biopsia, singurul diagnostic de certitudine.

 

 

Excizia aluniței și examenul anatomo-patologic – cele mai sigure pentru pacient

În popor, există credința nepotrivită că nu e bine ”să umblăm” la alunițe pentru că putem să le deranjăm și să apară un cancer de piele.

  • Alunițele sunt tumori benigne, adică nepericuloase.
  • Dacă devin active, prezintă risc ca, dintr-o tumoră benignă, să se transforme într-o tumoră malignă.
  • Și trebuie excizate înainte să facă această trecere.
  • Dacă o aluniță este excizată, cancerul nu mai apare în interiorul ei.
  • Această atitudine corectă vă poate salva viața.