Info Dermatologic

Reacții cutanate după vaccinarea cu serurile ARNm (Pfizer și Moderna)

La nivel mondial, au fost raportate reacții dermatologice după vaccinurile ARNm împotriva COVID-19 (Moderna și Pfizer), care imită infecția cu SARS-COV-2. Datele susțin că reacțiile cutanate la vaccinarea COVID-19 sunt, în general, minore și autolimitate și nu trebuie să descurajeze vaccinarea.

 

Majoritatea pacienților cu reacții la prima doză NU au avut reacție la a doua doză.

Evenimente adverse grave nu au apărut la niciunul dintre pacienții din registrul de vaccinări din SUA  – după prima sau a doua doză.

Mai puțin de 50% dintre pacienții cu reacții cutanate după prima doză au prezentat reacții la cea de-a doua doză. Niciunul nu a raportat evenimente adverse grave.

 

Ce reacții dermatologice pot apărea după vaccinare?

După vaccinare, pot apărea reacții locale imediate la locul injectării sau reacții locale întârziate (urticarie, erupții morbilliforme).

 

Această analiză ar trebui să ofere următoarea asigurare furnizorilor de asistență medicală:

  • S-a constatat că pacienții, care au avut o reacție cutanată după prima doză de vaccin Moderna sau Pfizer, nu au avut nicio problemă să o primească pe cea de-a doua.
  • Nu au existat cazuri de șoc anafilactic sau alte evenimente adverse grave.
  • Reacția cutanată cea mai frecvent raportată după administrarea vaccinului a fost o reacție locală întârziată, la o medie de 7 zile după prima doză de vaccin, în principal după Moderna (94%).
  • Reacțiile întârziate la doza a doua au apărut în general mai repede (ziua 2) și au fost mai mici.

 

Au fost descrise rareori reacții de hipersensibilitate de tip întârziat după vaccinare, cu simptome precum umflături mari localizate, noduli pe suprafața pielii. Aceste reacții se consideră că sunt mediate de celulele imunitare, numite limfocite T. Au fost atribuite unor ingrediente precum neomicină sau thimersol și nu au fost considerate drept contraindicație pentru vaccinarea ulterioară.

  • Nu au fost identificate sechele severe după a doua doză la pacienții, care au prezentat o reacție întârziată mare după prima doză.
  • Pacienții au răspuns bine la corticosteroizi topici, antihistaminice orale și / sau medicamente, care ameliorează durerea.
  • Aceste reacții s-au rezolvat după o medie de 3-4 zile.

Reacții la pacienții care folosesc Botox sau acid hialuronic

Studiul făcut în SUA a identificat, rar,  pacienți cu umflături faciale după vaccinul Moderna. Pfizer nu a raportat astfel de evenimente.

Aceștia își făcuseră anterior injecții cosmetice (botox sau acid hialuronic).

  • Reacțiile pot reprezenta o hipersensibilitate întârziată la conținul injecției cosmetice, după introducerea unui declanșator imunologic.
  • Aceste reacții au fost observate anterior după alte boli virale și după vaccinarea antigripală.

 

Reacții imediate după vaccinare

Este important să se distingă reacțiile imediate de hipersensibilitate și cele la distanță.

  • Reacțiile imediate pot fi prurit (mâncărime), urticarie, înroșire, angioedem.
  • Acestea apar în primele 4 ore de la o injecție.

Reacțiile întîrziate apar după mai mult de 4 ore.

 

Prezența unei reacții cutanate la prima doză de vaccin, atunci când apare la mai mult de 4 ore după injectare, nu este o contraindicație pentru primirea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer sau Moderna.

Niciun pacient cu aceste constatări nu a prezentat anafilaxie sau un alt eveniment advers sever.

Simptomele cutanate alergice raportate în studiu –  cum ar fi urticaria, angioedemul și / sau erupțiile morbilliforme –  pot să nu fie cauzate de alergia la vaccin, ci să fie legate de răspunsul imun al gazdei sau de o reacție imunologică la agenții antiinflamatori nesteroidieni (paracetamol, ibuprofen) luați frecvent pentru durere și febră după vaccinare.

 

Sursa: JAAD (Journal of the American Academy of Dermatology)