Info Dermatologic

Inflamația acută vs. inflamația cronică

La orice agresiune – fizică, chimică, biologică- organismul uman știe să reacționeze și să lupte prin inflamație acută. 

 

Inflamația acută, reacție normală de apărare

Inflamația acută apare pentru a restabili echilibrul întregului organism.

Spre exemplu, inflamația este cea care activează celulele organismului specializate să refacă țesuturile după agresiune.

 

Cum se reface o leziune?

Cum ne refacem spre exemplu după arsura pielii? Vorbim despre o agresiune determinată de razele UV.

Procesul presupune curățarea tesutului afectat. Pe locul leziunii, vin armate întregi de factori imunitari, care vor face curățenie.

Aceste armate distrug și eventualii agenți infecțioși, care au intrat prin leziune.

Alte armate de celule, perfect coordonate, vor reconstrui țesutul.

 

Exact așa cum construim o casă, e nevoie de echipe întregi de specialiști, care să aibă uneltele potrivite, să fie bine hrănite. Acolo unde apare un șantier (locul leziunii), sistemul imunitar va face nu doar reparații, ci și curățenie-lună. Doar astfel producem țesut nou. Toate aceste procese sunt induse de inflamația acută.

 

Inflamația cronică. De ce e împotriva orgsnismului?

Dacă tot șantierul biologic, care se formează odată cu apariția unei leziuni, se dezechilibrează, inflamația acută se transformă în inflamație cronică.

Vorbim despre un șantier prost organizat, care nu se termină niciodată.

Inflamația cronică e o stare, care fragilizează întregul organism.

  • Pe o inflamație cronică, orice infecție poate fi severă.
  • Pe o inflamație cronică, la orice stres, răspunsul imunitar este exagerat.

 

Din aceste motive, se pot reactiva:

  • reacții alergice
  • boli autoimune
  • reacții inflamatorii severe.

 

Dacă aveți o boală inflamatorie, medicul curant trebuie să țină inflamația cronică sub control!

În felul acesta, organismul nu se dezechilibrează per total.

Bolile autoimune, spre exemplu, înseamnă inflamație cronică, permanentă, care se autoîntreține.

Bolile autoimune cu manifestare la nivelul pielii sunt – psoriazis, lupus, dermatomiozita.

Te așteptăm la consultație pentru cele mai bune recomandări.